Constatul Amiabil de Accident
De la 1 iulie 2009, accidentele rutiere survenite pe teritoriul Romaniei, in urma carora au rezultat numai pagube materiale si in care au fost implicate doua vehicule, pot fi solutionate fara ca documentele de constatare sa fie intocmite de catre Politie, cu conditia ca Formularul de constatare amiabila sa fie completat si semnat de catre ambii soferi implicati in accident.
Odata completat corect, formularul trebuie depus la companiile de asigurari, care, in baza acestuia, vor elibera documentele necesare intrarii in reparatie a autovehiculelor.
Depunerea formularului de catre oricare dintre cele doua parti implicate reprezinta avizare dedauna si obliga asiguratorul sa efectueze constatarea pagubelor si, apoi, sa stabileasca vinovatia.
Daca este un accident in care au fost implicate doar doua vehicule si din care au rezultat doar pagube materiale si formularele de constatare amiabila sunt completate corect si semnate de catre ambii soferi implicati in accident atunci indrumarea, de catre asigurator, a soferilor pentru protocolarea accidentului de Politie este interzisa.
Constatul amiabil conduce, din perspectiva conducatorilor auto, la simplificarea procedurii, de cele mai multe ori birocratice, care trebuie urmata, ca si consecinta a unui accident rutier. De asemenea, constatul amiabil conduce la scurtarea procedurilor de recuperare a prejudiciilor in caz de accidente de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale si reprezinta o alternativa in solutionarea lor, protocolarea acestora de catre organele de politie ramanand in vigoare in conditiile legii.
Este o procedura utilizata in majoritatea statelor membre ale spatiului economic european in cazul accidentelor rutiere soldate doar cu daune materiale minore. Definitia unui accident de circulatie soldat doar cu daune materiale minore difera in functie de legislatia tarii in care s-a produs accidentul.
Astfel, conducatorii vehiculelor implicate intr-un astfel de eveniment au posibilitatea de a completa impreuna si apoi depune la companiile de asigurare un formular tipizat, denumit in continuare Constat Amiabil sau Constatare Amiabila (CA).
In acest caz nu mai este necesara deplasarea la Politie pentru constatarea obisnuita.
Scopul procedurii este obtinerea de informatii privind imprejurarile producerii accidentului si NU stabilirea pe loc a vinovatiei, acest lucru fiind lasat in sarcina asiguratorilor RCA ai vehiculelor implicate in accident.
Totodata, este important de stiut ca procedura este optionala si NU obligatorie, fiind in fapt o alternativa la varianta traditionala (mers la Politie, intocmit proces-verbal de constatare etc.) ce poate fi utilizata incepand cu data de 1 iulie 2009 si in Romania.
Practic, conform legislatiei romanesti in domeniu, pentru evenimentele in care au fost implicate doua vehicule, din care au rezultat numai pagube materiale, avizarea societatilor de asigurari se poate face si in baza unui formular tipizat, eliberat de societatile de asigurari.
In acest document conducatorii vehiculelor respective consemneaza circumstantele producerii evenimentului datele personale de identificare a vehiculelor implicate, precum si pe cele din propriile polite de asigurare obligatorie de raspundere civila auto ( RCA ).
Obtinerea documentului de intrare in reparatie (autorizatia de reparatie) este in continuare obligatorie, acesta putand fi eliberat in aceste cazuri de catre societatile de asigurari.
Recomandam obtinerea acestui document in cel mult 24 de ore de la data producerii accidentului prin prezentarea cu vehiculul implicat in accident, pentru care se doreste eliberarea acestui document, la oricare dintre asiguratorii RCA ai vehiculelor implicate in accident.




















